TUI România intră în afaceri cu TUI Turcia-TRAVEL nr 95

= 56

TUI România intră în afaceri cu TUI Turcia

Agenţia Nova Travel componentă a grupului Eurolines şi a brandului TUI Travel Center România, a anunţat la Bucureşti că va lansa în luna iunie, primul  charter spre spre staţiunile de vacanţă din Antalia (Turcia). Aceasta va fi operată în parteneriat cu TUI Turcia şi compania turcă Pegasus Airlines.

Nicolae Lech, directorul Nova Travel, se aşteaptă ca „în acest an să avem un număr de aproximativ 3.500 de turişti care vor achiziţiona produsul Charter TUI Turcia. El este disponibil atât în reţeaua de distribuţie Eurolines-TUI Travel Center, cât şi în reţeaua de parteneri NOVA Travel. Din 2012 TUI va contribui la ridicarea gradului de satisfacţie a turistului din România. Facem un nou pas către universul “World of TUI” al cărui obiectiv – acela de a aşterne un zâmbet pe faţa fiecărui client – vine mai aproape de turiştii români. În perspectiva anilor 2015 ne aşteptăm ca numărul acestora să crească până la 15.000”.

Turcia s-a impus în primul rând ca o destinaţie turistică de familie. Produsul se caracterizează printr-o selecţie a celor mai apreciate hoteluri din staţiunile Kemer, Antalya, Lara şi Belek, începând cu hoteluri de 3 stele plus, până la cele de 5 stele plus, de la pachete cu mic dejun inclus până la cele de all inclusive, ultra all inclusive, magnum inclusive etc. Hotelurile – printre care se numără Calista, Adam & Eve, Susesi, Rixos Tekirova, Mardan Palace, Maxx Royal, Fantasia, Hilside Su, Delphin, Cornelia, Venezia etc, au obţinut în sezoanele anterioare calificative superioare din partea turiştilor români şi germani, atât pentru confort cât şi pentru facilităţile oferite – sublinia Mustafa Cencay, director de vânzări şi marketing la Calista Luxury Resort.

Teoman Obadaş, managing director la  Tantur Turizm–TUI Travel, a arătat în cadrul evenimentului că „Siguranţa primului charter marca TUI este dată de numele celor trei companii care au creat acest produs, parteneri care pun pe primul plan respectarea programului prezentat. Orice pachet achiziţionat în perioada de Înscrieri Timpurii sau în afara acesteia se bucură de aceleaşi atribute –  siguranţă şi calitate. Avantajul achiziţiei din timp a pachetului turistic îl reprezintă preţul modic. Un avantaj mai puţin vizibil, dar la fel de important, este că turistul are siguranţa hotelului preferat şi poate beneficia de atuurileunei planificări timpurii. Toate avantajele prezentate sunt 100% valabile doar atunci când pachetele turistice sunt cumpărate de la agenţii de turism solide, recunoscute pentru seriozitatea lor pe piaţa turistică.

Domnul Metin Girgin, director comercial la TUI Turcia a subliniat că „turiştii români vor avea de acum încolo pachete şi aranjamente de vacanţă cu preţuri reale, oferite în peste 45 de hoteluri, de parteneri serioşi şi solizi financiar.

Momentul în care este lansat produsul charter marca TUI, cu destinaţia Turcia, este cel mai bun pentru a oferi clientului exigent, obişnuit cu vacanţe de calitate, un pachet sigur şi garantat.”
NOVA Travel a mai anunţat că a încheiat anul cu o creştere de peste 21%, în timp ce Grupul Eurolines, din care fac parte 14 companii din România, Germania si Republica Moldova, a prognozat pentru 2011 o creştere de circa 22%, ajungând astfel la o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei. 67% din cifra de afaceri a grupului o constituie activitatea companiei Touring Europabus. TUI Travel PLC operează în 180 de ţări, are aproximativ 30 de milioane de clienţi anual şi o cifră totală de afaceri de circa 19 miliarde de euro. La nivel mondial compania deţine trei departamente principale: TUI Travel, TUI Hotels & Resorts, şi Cruises.

MARIAN CONSTANTINESCU


A.N.G.R  susţine profesionalismul

Sunteţi agenţi de turism profesionişti? Atunci căutaţi ghizi pe măsură! Sunteţi ghizi atestaţi? Atunci aveţi nevoie de Asociaţia Naţională a Ghizilor din România (A.N.G.R).

A.N.G.R.  a fost înfiinţată în 2009 şi este activă din anul 2011. Ea numără în prezent 78 membri. “Estimările noastre arată că, în România, activează, având continuitate, în jur de 350 ghizi. De aceea suntem bucuroşi că un sfert dintre ei sunt membri ai A.N.G.R, prima asociaţie cu activitate susţinută în acest domeniu” – spune Tiberiu Munteanu, ghid de turism şi preşedinte A.N.G.R.

Membri asociaţiei sunt ghizi atestaţi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din Romania (M.D.R.T.). Ei asigură desfăşurarea activităţilor turistice (circuite şi sejururi) organizate de către agenţiile de turism, atât în ţară (incoming) cât şi în străinătate (outgoing). Serviciile prestate acoperă o paletă largă de activităţi: de la transferuri aeroport ori la porturile de la Dunăre, de ghizi şoferi, ghizi de muzeu, până la conducători de grup în toate destinaţiile din lume.

Ghizii A.N.G.R, prin experienţa dobândită în circuite, vin mereu cu informaţii de folos agenţilor de turism. Împreună ei pot alcătui produse turistice de calitate, care să îmbine în mod echilibrat atât oferta culturală cât şi componenta de relaxare.

Consiliul Director al A.N.G.R. organizează periodic întâlniri tematice profesionale. În ultimul an s-au purtat discuţii pe baza unor prezentări cu subiecte diverse precum: “Turism şi Roşia Montană” (Adrian Lucaci), “Metode profesionale de documentare” (Eugenia Kalisz), “Turism oenologic” (Tiberiu Munteanu), etc. Întâlnirile au ca scop schimburi de calitate de experienţă şi îmbogătirea cunoştinţelor membrilor asociaţiei.

Una dintre marile reuşite ale A.N.G.R. este invitaţia primită de la M.D.R.T. de a participa la modificarea legislaţiei cu privire la activitatea de ghid de turism. Toate propunerile se găsesc pe site-ul asociaţiei www.angr.ro.

“Consider că asociaţia ne reprezintă, luptă pentru protejarea intereselor noastre profesionale şi sociale, iar afilierea la A.N.G.R oferă prestigiu membrilor şi, în acelaşi timp, dă forţă asociaţiei în ansamblu” – spune Mircea Savu, ghid de turism şi membru al Consiliului Director.
Partenerii A.N.G.R. vin atât din domeniul media (Traveller Magazin şi Travel Mix Channel) cât şi din domeniul formării profesionale (THR-CG) ori al agenţiilor de turism (A.N.A.T şi Invitation Romania Travel).

ALEGE GHIZI PROFESIONIŞTI!

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Numarul 95, Travel and tagged , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*